Summitul G20, la final. Ce spune Barack Obama despre CRIZA DIN EUROPA și TENSIUNILE DIN SIRIA

Summitul G20, la final. Ce spune Barack Obama despre CRIZA DIN EUROPA și TENSIUNILE DIN SIRIA
Publicat: 20/06/2012, 08:03
Actualizat: 20/06/2012, 09:56

Președintele Statelor Unite Barack Obama a salutat marți la Los Cabos (Mexic) măsurile anticriză ale Europei și voința de a rezolva problema datoriilor, relatează AFP.

Obama a remarcat în cadrul unei conferințe de presă „simțul ridicat” al urgenței la liderii europeni, cu care s-a întâlnit marți, și apreciază că aceștia avansează în direcția bună spre o „arhitectură financiară mai integrată”.

„Consider că, din ceea ce am înțeles din partea liderilor europeni (…) aceștia înțeleg problema, înțeleg de ce este important să ia măsuri ambițioase și hotărâte”, a explicat acesta.

„Sunt convins că vor putea reuși în această încercare”, a spus președintele american.

„Am multă simpatie pentru prietenii mei europeni care nu trebuie să trateze cu un Congres, ei trebuie să trateze cu 17 parlamente, dacă vorbim despre zona euro. Trebuie să treacă prin tot acest aspect politic pentru ca lucrurile să se realizeze iar piețele sunt mult mai nerăbdătoare”, a subliniat Obama.

„Ceea ce i-am încurajat să facă este să proiecteze un cadru prin intermediul căruia să meargă în direcția creșterii integrării europene pentru rezolvarea problemelor financiare care afectează statele suverane. Sunt convins că în următoarele săptămâni, Europa va oferi o idee despre care ar fi punctul de plecare”, a afirmat acesta.

Uniunea Europeană a prevăzut să se reunească în summit la 28 și 29 iunie la Bruxelles, pentru a examina propunerile destinate aprofundării integrării.

Barack Obama: Rusia și China sunt conștiente de „pericolele” războiului civil în Siria

Rusia și China sunt conștiente de riscul războiului civil în Siria însă nu aderă încă la un plan internațional pentru înlăturarea președintelui Bashar al-Assad, a declarat marți președintele american Barack Obama, transmite AFP.

„Nu sugerez că la ora actuală Statele Unite și restul comunității internaționale sunt în concordanță cu Rusia și China (…) însă cred că ele recunosc pericolele grave ale războiului civil” în această țară, a mai declarat Obama la încheierea summitului G20.

Președintele american a declarat că le-a spus omologului său rus Vladimir Putin și celui chinez Hu Jintao, cu care s-a întâlnit la Los Cabor în cadrul summitului G20, că Assad nu mai poate rămâne la putere, regimul său fiind acuzat că a masacrat un număr mare de civili.

El a recunoscut că legăturile istorice dintre Moscova și Damasc și reticența Chinei de a interveni în problemele interne ale altor state frânează rezolvarea crizei siriene. Însă „nu cred că vor accepta masacrele”, a adăugat acesta.

„Nu cred că putem spune în acest stadiu că rușii și chinezii susțin cauza noastră”, a adăugat el. „Ei recunosc că situația actuală este gravă (…) că aceasta nu le servește interesele”.

Pe de altă parte, președintele rus Vladimir Putin a declarat în cursul conferinței sale de presă de la încheierea summitului G20: „Considerăm că nimeni nu are dreptul de a decide pentru alte state cine trebuie să fie la putere sau nu”.

„Nu a schimba regimul este important, ci după schimbarea regimului, care trebuie să fie constituțională, violența trebuie să înceteze și pacea să se instaleze în această țară”, a adăugat acesta.

Președintele rus a apreciat că toate statele trebuie să se așeze la masa negocierilor și să elaboreze un plan prealabil pentru a permite un rezultat negociat al crizei.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Cum arată Prințesa Kate Middleton acum, la 2 luni după ce a început chimioterapia. Unde...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat și s-a lăsat anturat la prima strigare...
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Fratele Raisei, fetița dispărută în Dolj și găsită moartă într-o râpă, a fost luat de...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei. Polițiștii l-au reținut și dus la audieri....
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Rovinieta își păstrează valabilitatea dacă schimbi numărul de înmatriculare?
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Volodimir Zelenski, la un pas să fie ucis. A fost trădat. Cine plănuia să-l omoare
Vin vremuri îmbelșugate pentru aceste zodii. Își vor umple buzunarele
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
Alexia Eram, elevă-model la școală: „Nu am chiulit niciodată”. Ce reguli stricte trebuia să respecte
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
O substanță din rodii ar putea ajuta la prevenirea bolii Alzheimer
×